¨Bellezza… sau… Despre Frumusete¨

25 mai 2008
-> "Socrate se stia urat si cerea
pentru sine "frumusete interioara". Nu cred sa existe dispozitie mai
adecvata pentru a judeca "frumosul" decat aceea de a-i cere trupului sa
fie calauza catre suflet, iar sufletul sa ne faca sa intelegem posibila
armonie intre trup si spirit. Ne intrebam mereu care este legatura
intre suflet si trup. Sunt ele inseparabile, le desparte doar nevroza
sau moartea, ii supravietuieste oare sufletul trupului sau mor
imbratisate unul in celalalt ? Urat este corpul fara forma. Artistul
incearca sa reuneasca tot ce este imprastiat. Nu are importanta nucleul
de coagulare, sau tema – durere, moarte, nastere, revolutie, putere,
mandrie, vanitate, vis, memorie, vointa -, nu conteaza ce anume de
viata trupului, atata timp cat ii da o forma ; Socrate are dreptate :
primind o forma, trupul inceteaza sa mai fie urat."

-> "Frumusetea ii apartine doar celui ce o intelege, nu
celui ce o poseda. Frumusetea nu este altceva decat adevarul fiecaruia
dintre noi. Adevarul si frumusetea trupurilor, dar si a jocurilor pe
care ele le joaca, adevarul si frumusetea visurilor, ale solidaritatii
lor, ale atentiei pe care o acordam lucrurilor si oamenilor, ale
mancarii si bauturii, ale poemului si cantecului, ale sufletului si
framantarilor sale, adevarul si frumusetea memoriei si imaginatiei, ale
splendorii naturii, ale mortii si ale misterului luminii si
intunericului."

-> "In <Anii cu Laura Diaz >, acea Frida Kahlo imaginata de mine, zacand ranita si insangerata pe un pat de spital, spune urmatoarele cuvinte : <
Poti
sa ma privesti fara jena… sa imi spui ca sunt oribila, ca nu
indraznesti sa-mi dai oglinda, ca azi nu ma gasesti frumoasa, ca astazi
si aici, acum, nu sunt deloc draguta, iar eu n-o sa-ti raspund in
cuvinte ; o sa te rog, in schimb, sa-mi aduci culori si hartie ca sa
preschimb grozavia, uratenia trupului meu ranit si a sangelui meu
revarsat, in adevarul si in frumusetea mea, caci stii, adevarata mea
prietena, sora mea de sange, stii ca a ne cunoaste pe noi insine, de
fapt, ne reda frumusetea, descoperindu-ne si numindu-ne dorintele
profunde. Iar cand doreste, o femeie este intotdeauna frumoasa.
>
La care eu am sa adaug : Dar atunci cand este
dorita? Erotismul reprezentarii plastice consta in iluzia frumusetii
eterne a carnii. Ca toate lucrurile vremurilor noastre, insa, erotismul
plastic si-a pierdut lentoarea. Un medalion, un tablou, au trebuit
secole de-a randul sa compenseze absenta fiintei iubite. Fotografia a
dinamizat iluzia prezentei. Doar imaginea cinematografica reuneste, in
acelasi timp, evocarea si prezenta imediata. Iat-o asa cum era atunci,
dar si cum este acum, iat-o pentru vecie… Iata-i imaginea, dar si
vocea, miscarea, frumusetea si tineretea ei nepieritoare. Moartea,
insotitoarea Erosului, este invinsa si justificata deopotriva prin
regasirea fiintei iubite care nu mai este alaturi de noi, incalcand
marele pact al pasiunii eterne : acela de a fi impreuna pana cand
moartea ne va desparti."

-> "De ce un corp este frumos si altul nu? De ce un suflet
este frumos si altul nu? De ce o persoana este frumoasa si alta nu?
Fara indoiala ca alegerile noastre depind foarte mult de conceptia
noastra despre <frumos>. Ne place ceea ce se apropie de idealul
nostru. De ex, un manechin ce prezinta moda zilelor noastre ar fi
trecut drept cadavru in secolul al 19-lea sau al 18-lea. Cindy Crawford
ar fi considerata muribunda in haremul lui Delacroix. De ce vorbim
despre suflete frumoase in trupuri urate sau despre corpuri frumoase cu
suflete ingrozitoare? Dizarmonia exista, fara doar si poate. Ceea ce nu
lipseste insa niciodata este forma pe care atat armonia,
cat si dizarmonia pot si trebuie sa si-o asume. Artistul stie ca nu
exista frumusete fara forma, insa mai stie si ca forma frumusetii
depinde de niste <sisteme de referinta>, in cazul sau
reprezentate de idealul (idealurile) unei culturi. Artistul transcende,
partial si momentan, dilema cu care se confrunta, adaugandu-i un factor
in plus : nu exista frumusete fara privire. Este firesc ca artistul sa
acorde privirii si privitului acest statut privilegiat. Un mare artist,
insa, ne invita nu doar sa privim, ci si sa ne imaginam. Forma feminina
ca forma a frumusetii este deopotriva obiect al senzualitatii olfactive
(acel "parfum de femeie"), al senzualitatii aureolare (Goya, pictorul,
Bunuel, regizorul, si Beethoven, compozitorul, surzi fiind, trebuiau
sa-si imagineze "vocile trupului"), pe scurt, un obiect al
senzualitatii imaginative. Cat de saraca ar fi insa arta frumusetii
vizuale care ar exclude prelungirea privirii in tactil, in auditiv, in
olfactiv sau in sfera acelui <gostoso>, cum il numesc lusitanii.
Si asta pentru ca noi, fiintele umane, ne dorim o forma de placere
infinita, care sa ne implice si sa ne bucure toate simturile."

-> "Frumusetea isi daruieste trupul nu pentru a ne
demonstra ca ne multumim cu ceea ce ne da lumea, nu pentru a ne limita
dorinta si a ne face sa ne conformam unor exigente, ci doar pentru a ne
face darul unui trup prezent, un trup aici si acum care nu sacrifica,
totusi, nici una dintre posibilitatile sale, nu renunta la nici un poate si la nici un niciodata.
Cine stie sa priveasca, poate descoperi in arta idealul trupului si
totodata negarea lui ; armonia dintre trup si suflet, dar si posibila
lor dizarmonie ; prezenta trupului si, de asemenea, inevitabila sa
absenta ; placerea, dar si durerea lui."

 
[Carlos Fuentes - Crezul Meu]
 

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X